Stiri Mobile

Stiri Mobile

Stiri Mobile
Telefoane | Stiri Telefoane
Muzica si Concerte | Jocuri Online online | Cazare si turism in Romania | Evenimente din Romania | Radio Online

A fost lansat HTC One (M8) 2014 – vezi imagini si detalii

Adaugat in categoria: HTC la data de 26 Mar 2014

Noul HTC One (M8) este dotat cu un processor quad-core de 2,3 GHz Qualcomm Snapdragon 801 și este compatibil cu tehnologia 4G LTE. Smartphone-ul rulează cea mai recentă versiune a sistemului de operare Android, 4.4 KitKat, și afișează o interfață nouă HTC Sense™ 6, disponibilă integrat, sau prin descărcarea unui upgrade din Google Play store . Redesenată de la zero, interfața Sense™ 6 este acum mai lizibilă, mai aerisită și oferă o experiență mai intuitivă de accesare, și va fi disponibilă în variante cromatice personalizabile.

HTC revoluționează designul și calitatea cu noul model HTC One (M8). Carcasa este proiectată și construită din materiale durabile, iar designul este impresionant și armonios, încorporând ecranul de 5 inch, cu afișaj full HD (1080p). Carcasa se evidențiază prin contururi curbate, mai subțiri, care asigură o aderență mai bună a telefonului în palmă.

Un salt înainte în domeniul foto
Noul HTC One (M8) oferă o nouă dimensiune în domeniul foto, fiind primul smartphone din lume care îmbină în premieră tehnologia Duo Camera, cu modulul ingenios HTC UltraPixel™, cu un blitz Dual Flash și cu înregistrare video Full HD (1080p) pentru obținerea de imagini incredibile în toate condițiile de lumină și de capturi video de înaltă calitate. Camera frontală wide-angle de 5 MP garantează fotografii selfie excepționale.

Suplimentar față de modulul principal HTC UltraPixel™, modelul HTC One (M8), dotat cu Duo Camera, integrează și un senzor de adâncime care permite realizarea de imagini detaliate în cadru de adâncime focală, și permite editarea fotografiilor cu un grad de flexibilitate nemaiîntâlnit.

Tehnologia foto HTC One (M8) ajută utilizatorii să surprindă portrete impresionante și să adapteze focalizarea asupra imaginii cu funcția UFocus™, care permite o evidențiere surprinzătoare a subiectului fotografiat, alături de funcția Foregrounder utilizată pentru editarea fundalurilor foto cu efecte creative. De asemenea, fotografiile pot fi editate cu efecte de sezon folosind animațiile din pachetul Seasons. Funcțiile Copy & Paste transferă persoanele sau obiectele fotografiate în cadrul altor imagini, iar Dimension Plus™ prezintă noi perspective de vizualizare a fotografiilor prin simpla înclinare a ecranului pentru a vedea un alt unghi asupra imaginii.

Tehnologia avansată de fotografiere permite chiar să capteze “imagini de culise”, astfel încât, odată activat obturatorul, cea mai clară imagine este afișată în mod automat. Focalizarea camerei deschide obturatorul cu o viteză de 300 de milisecunde și produce imagini de înaltă calitate, surprinse la secundă din mișcare, iar în situațiile în care este necesară activarea blitz-ului, aparatul dotat cu LED Dual Flash selectează nuanțele exacte ale tenului, potrivește intensitatea luminii și facilitează realizarea unei fotografii profesionale.

Eforturile depuse pentru a crea imagini remarcabile au fost completate de echipa de designeri a interfeței HTC Sense™ prin organizarea meniului galeriei foto, acesta fiind dotat cu un funcția Image Match, un instrument de căutare care descoperă în mod intuitiv toate fotografiile care conțin un anumit subiect în cadrul unui album.

Nu în ultimul rând, noul HTC One (M8) integrează de asemenea modul Slow Motion, care permite realizarea de clipuri video filmate cu încetinitorul și editarea ulterioară a acestora din punct de vedere al vitezei de derulare.

Motion Launch – Comenzi rapide controlate prin gesturi simple
Prin noua interfață HTC Sense™ 6, modelul HTC One (M8) se mândrește cu capabilități demne de un al șaselea simț. Un prim exemplu – Motion Launch™ poate detecta poziția telefonului în mediul înconjurător, prin intermediul unor senzori de mișcare, iar utilizatorul poate interacționa astfel cu telefonul fără a aprinde ecranul. Un simplu gest de glisare va activa dispozitivul, funcția Auto Answer permite preluarea unui apel prin apropierea telefonului de ureche, fără a atinge ecranul cu degetul – o proprietate la îndemână în momentul în care speli vasele și îți sună telefonul – două atingeri consecutive aprind ecranul, două atingeri consecutive închid ecranul, gesturi elementare care simplifică activitățile cotidiene.

Husa HTC Dot View™ – Fler retro pentru protecția telefonului
Aplicațiile practice ale funcției Motion Launch™ sunt extinse prin intermediul husei Dot View a noului HTC One (M8), care poate fi activată prin două atingeri consecutive astfel încât să afișeze ora, condițiile meteo, alerte cu privire la noi mesaje, e-mail-uri sau apeluri fără a fi necesară deschiderea husei sau activarea ecranului principal.
Un telefon remarcabil merită un design excepțional de husă protectoare pentru a incorpora funcționalități de primă clasă. Optimizată prin intermediul HTC Sense™ 6, husa HTC Dot View™ protejează ecranul, afișează notificări și permite interacțiuni, afișajul fiind stilizat în manieră retro, de tip matrice.

Power Saving Mode – Timp de stand-by impresionant, fără costuri suplimentare
Inovațiile HTC nu se încheie aici, ci sunt vizibile și din punctul de vedere al modalității în care oamenii utilizează bateria de la telefon. Modelul HTC One (M7) al anului 2013 este optimizat pentru consum de energie foarte scăzut. Noul Model HTC One (M8) impune un nou standard, bateria având o durată de viață cu 40% mai mare. Modul clasic de economisire a energie oferă timpi suplimentari de funcționare, modul extrem de economisire a energiei permite o nouă extindere a autonomiei. Încărcată la maxim, bateria va oferi putere de funcționare pentru 14 zile, timp în care pot fi preluate apeluri, mesaje text și e-mail-uri. Modul de salvare energie poate fi activat manual sau automat și furnizează timpi adiționali de stand-by – 60 ore în plus pentru baterie 20%, 30 ore în plus pentru baterie 10%, 15 ore în plus pentru 5% baterie, funcție care scapă utilizatorii de stresul de a rămâne fără baterie la telefon.

HTC BoomSound™ – un sunet impresionant
Noul HTC One (M8) aduce experiența sonoră inegalabilă. Cea mai recentă tehnologie HTC BoomSound™ creează o atmosferă audio imersivă prin sunetul puternic și de o claritate excepțională, care surprinde un spectru generos de tonalități, de la cele mai înalte, la cele de bass. Puterea sunetului este sporită cu 25% față de predecesorul HTC One (M7), fără a compromite calitatea audio. Noul model HTC One (M8) dispune de două difuzoare frontale (cu incinte audio regândite), dotate cu amplificatoare noi și profile software audio personalizabile pentru a defini cu fidelitate experiența sonoră a utilizatorului.

HTC BlinkFeed™ – Știri livrate direct pe ecranul principal
Interfaţa HTC BlinkFeed™ este mai intuitivă și oferă utilizatorului o acțiune continuă de scroll pentru răsfoirea fluidă a fluxului de știri, stilul graficii de redare prezintă articole în cadrane adaptabile, iar lizibilitatea textelor este superioară. Odată cu implementarea unui nou SDK (Software Development Kit) ce permite partenerilor să integreze conținut propriu, astfel încât utilizatorii pot găsi, se pot abona la noile surse media și pot crea fluxuri personalizate de știri. Indiferent de subiect, fie sporturi, filme, sau shopping, informația relevantă se face remarcată. Opțiunea News Bundles (Grupuri de știri) aduce împreună toate articolele și tweet-urile zilei grupate în cadrul aceluiași topic din peste 1.000 de surse partenere, categorizate pe o singură pagină, pentru a fi parcurse cu ușurință .

Fitness dintr-o privire
Cu noul HTC One (M8), utilizatorii se pot menține mai bine în formă prin combinarea hub-ului de senzori cu aplicația Fitbit® . Separat, telefonul poate fi folosit împreună cu accesoriile de monitorizare Fitbit pentru aplicații complexe, precum monitorizarea somnului și alarme inteligente, sau pentru continuarea monitorizării, chiar și in absența telefonului. Prin Fitbit, smartphone-ul monitorizează somnul sau activitatea fizică a utilizatorilor care pot stabili obiective de performanță, toate informațiile fiind afișate în HTC BlinkFeed. Fitbit este cea mai descărcată aplicație pentru dispozitive de fitness pe Google Play store.

HTC Zoe™ în Cloud
În 2014, HTC Zoe™ devine o platformă socială și colaborativă în Cloud. Utilizatorii pot încărca filmările preferate Zoe Videos, pot invita prieteni în rețea să adauge propriile fotografii, clipuri video sau melodii preferate. Noua aplicație HTC Zoe va fi disponibilă spre descărcare din Google Play în această vară.

Disponibilitate
Noul HTC One (M8) va fi disponibil la nivel mondial în variantele Gunmetal Gray, Glacial Silver și Amber Gold în rețelele a 230 de operatori.

Sursa: Comunicat de presa.



Taguri: , , , , , , , , , , , , , , ,

Comenteaza A fost lansat HTC One (M8) 2014 – vezi imagini si detalii

Telefoane Mobile

Filtre Telefoane Mobile

Poate va mai intereseaza

HTC a lansat noul HTC One
Cu un design unic şi carcasă unibody, noul HTC One dispune de funcţii precum HTC BlinkFeed™, HTC Zoe™ şi HTC BoomSound™, inovaţii HTC Sense® care reinventează experienţa mobilă şi stabilesc noi standa...
Unde puteti urmari in direct lansarea HTC One 2014
A mai ramas foarte putin timp pana la lansarea noului HTC One 2. Evenimentul se va desfasura in doua locatii in acelasi timp la Londra si la New York. In Romania puteti urmari evenimentul ince...
Lansarea hTC One 2 (M8) va avea loc pe 25 martie 2014
- Data lansarii: 25 Martie 2014; - Lansarea se va desfasura atat in SUA cat si Europa in acelasi timp; - La Londra si la New York; - De la ora 18; Dintre specificatiile posibile: - 2 camere fot...
Samsung Galaxy Tab disponibila acum si la Orange
Noul sistem de operare Android TM 3.1 (Honeycomb) a fost creat special pentru tabletă şi permite clienţilor să ruleze mai multe funcţii în acelaşi timp sau mai multe ferestre în aceeaşi aplicaţie. O a...

Categorii

Arhiva

  • April 2015 (5)
  • April 2014 (2)
  • March 2014 (12)
  • February 2013 (1)
  • September 2012 (8)
  • August 2012 (5)
  • July 2012 (2)
  • June 2012 (2)
  • May 2012 (8)
  • January 2012 (1)
  • November 2011 (2)
  • October 2011 (6)
  • September 2011 (13)
  • August 2011 (6)
  • May 2011 (1)
  • April 2011 (3)
  • January 2011 (17)
  • December 2010 (53)
  • Parteneri

    Laptop
    Vremea
    Ziare
    Ziare din Romania
    Jocuri Online
    Mesaje si Urari
    Concerte

    Etichete

    3G abonamente ancom Android aplicatii aplicatiigratuite Apple blackberry Bluetooth business camera facebook Froyo galaxy Google gps HD Honeycomb HSDPA htc htc one HTC Sense iPad iPhone iphone4 iTunes lansare Lansari microSD Nokia oferta oferte Orange Promotii roaming Romtelecom Samsung smartphone update Vodafone WiFi Windows Windows Phone 7 wp7 youtube

    Ultimele Stiri Telefoane Mobile

    » HTC anunta rezultatele financiare pentru primul trimestru din 2015
    » 1 TB spațiu de stocare în cloud oferit de Telekom Romania, fără costuri suplimentare
    » Orange invită părinții la o nouă serie de ateliere digitale #parintilascoala
    » Cartela Vodafone - gratuit un bonus egal cu valoarea extraoptiunii activate
    » ANCOM propune mai multe modificari in domeniul numerotatiei si al portabilitatii numerelor
    » Retele mobile virtuale (MVNO) active si viitoare in Romania
    » Fara tarife de roaming din decembrie 2015 in Uniunea Europeana
    » De Paște, ofertă specială în magazinul online Orange
    » M-Pesa disponibil in reteaua Vodafone
    » Vodafone ridica viteza 4G la 150 Mbps si testeaza viteza de 300 Mbps

    Rock FM | Radio ZU | Magic FM | National FM | City FM | Pro FM | Radio Guerrilla | KISS FM | Radio 21 | Europa FM | Radio Manele
    Bobbles 3 | Mah Jongg | Loveste Fundu | Biliard | Zuma | Table | Jane`s Hotel 2 | Sonic | Shanghai Mahjongg | Loveste Maimutica

    Jocuri Actiune | Jocuri Amuzante | Jocuri Arcade | Jocuri Aventura | Jocuri Barbie | Jocuri Carti | Jocuri Casino | Jocuri Clasice | Jocuri Copii | Jocuri De Gatit | Jocuri Impuscaturi | Jocuri Indemanare | Jocuri Logice | Jocuri Puzzle | Jocuri Racing | Jocuri Shootere | Jocuri Sport

    Concerte Arad | Concerte Baia Mare | Concerte Brasov | Concerte Bucuresti | Concerte Cluj | Concerte Constanta | Concerte Craiova | Concerte Iasi | Concerte Oradea | Concerte Timisoara
    Cazare Mamaia | Cazare Sinaia | Cazare Busteni | Cazare Predeal | Cazare Azuga | Cazare Baile Felix | Cazare Costinesti | Cazare Covasna | Cazare Eforie Nord | Cazare Mangalia | Cazare Sovata | Cazare TechirGhiol | Cazare Ranca | Stiri Cazare
    Copyright © 2011 - Stiri Mobile - Gazduire Web by Hostway